Recomandari pentru parinti
Recomandări pentru părinţi
Vom
reuşi să îi ajutăm pe copii dacă identificăm tulburările de limbaj cât
mai devreme şi dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii.
Nu trebuie să amânaţi rezolvarea problemelor în speranţa că acestea se
vor rezolva de la sine pe măsură ce copilul creşte. Riscaţi agravarea
acestora şi efortul pentru recuperare va fi mult mai mare.
Va
fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili
obiectivele şi metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu
stabilirea cauzelor care au provocat dificultatea de vorbire şi se va
urmări înlăturarea lor.
În
funcţie de specificul dificultăţii se adoptă atât atitudini cât şi
metode diferite. Pentru corectarea tulburărilor de pronunţie este
necesară conştientizarea şi dezvoltarea autocontrolului, pe când în
bâlbâială tocmai acest lucru este contraindicat.
Trebuie
să fie cunoscute care sunt etapele în dezvoltarea vorbirii copilului
pentru a avea criterii de observare şi evaluare. Depăşirea tulburărilor
de limbaj depinde de părinţi, educatori, logoped. Prin colaborare,
direcţionarea eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei
atitudini comune, copilul va beneficia de un ajutor eficient şi va
înregistra progrese.
Fiecare
copil este unic şi modul lui de a reacţiona la probleme, ritmul său şi
stilul de a învăţa sunt diferite. Niciodată nu trebuie să se manifeste
iritarea sau nerăbdarea faţă de nereuşitele copilului. Orientaţi
dezvloltarea lui într-o manieră pozitivă şi procedaţi cu răbdare. Numai
înţelegând care sunt nevoile sale vom reuşi să aflăm calea potrivită
pentru a-l ajuta.
La ce vârstă se pune problema corectării tulburărilor de vorbire
În general, copiii încep rostirea clară a cuvintelor de la
vârsta de un an, iar de la doi ani, formularea propoziţiilor. Dacă
sesizaţi anumite probleme, nu ezitaţi sa cereţi sfatul unui logoped. El
vă va spune dacă este cazul să începeţi un program terapeutic şi care este acesta.
- În cazul tulburărilor de pronunţie
În
perioada antepreşcolară (1-3 ani) şi preşcolară (3-6/7ani) limbajul
copilului se dezvoltă intens sub toate aspectele: pronunţie, vocabular,
structurarea propoziţiilor. Etapele de evoluţie se succed rapid astfel
că în jurul vârstei de 5 ani copilul are o vorbire clară şi se poate
exprima în propoziţii fără dificultate. În primii ani greşelile de
pronunţie sunt foarte frecvente, dar nu sunt considerate defecte.
Deformările, înlocuirile sau omisiunile sunt considerate particularităţi
ale vorbirii copilului mic, care se atenuează treptat, pe măsură ce
copilul creşte.
Numai când aceste greşeli de pronunţie se menţin şi după vârsta de 5 ani putem vorbi despre o dificultate propriu-zisă.
- În cazul bâlbâielii
Intervenţia
corectă încă de la primele simptome asigură dispariţia mai rapidă şi
fără complicaţii ulterioare ale blocajelor vorbirii. Dacă se observă la
copilul de 3 ani tendinţa de repetare a primei silabe din cuvânt
părintele se va strădui să-i vorbească mai rar, accentuând puţin
intonaţia, iar copilul îi va imita vorbirea şi astfel se va evita
instalarea dificultăţii de vorbire. Dacă din diferite motive simptomele
de bâlbâială nu dispar se va cere ajutorul logopedului fără a-i face
copilului vreo observaţie şi fără a se manifesta îngrijorarea. De multe
ori părinţii cer sprijin logopedului după mai mult timp de la instalarea
simptomelor, când bâlbâiala s-a consolidat. Ei încearcă singuri ,,să
corecteze’’ şi agravează manifestările. Când se intervine la timp şi se
reuşeşte corectarea tulburării de vorbire în perioada preşcolară, este
mai puţin probabil să mai apară recidive. Când simptomele bâlbâielii
sunt înlăturate înainte de a fi conştientizate de copil, nu apare teama
de vorbire, nu se manifestă tendinţa de izolare, nu este afectată
dorinţa de comunicare. Efortul este considerabil mai mic şi rezultatele
de cele mai multe ori foarte bune.
- În cazul întârzierii în dezvoltarea generală a vorbirii
Limbajul
are o foarte mare importanţă pentru dezvoltarea intelectuală şi a
întregii personalităţi a copilului. Trebuie să se acorde o atenţie
deosebită stimulării dezvoltării vorbirii copilului. Când sunt remarcate
întârzieri nu este bine să se adopte o atitudine pasivă de aşteptare.
Este necesar să fie căutate cauzele şi să fie luate din timp toate
măsurile pentru stimularea dezvoltării copilului. Influenţele educative
bine dirijate vor avea efecte mai rapide şi mai eficiente când copilul
este mic (în jurul vârstei de 2-3 ani) şi întârzierea nu s-a agravat.
Cum să procedaţi în cazul diferitelor tulburări de limbaj:
- Tulburări de pronunţie/articulaţie:
Când
un copil prezintă tulburări de articulaţie trebuie să stabilim mai
întâi de ce natură sunt cauzele pentru a şti ce măsuri să luăm. Dacă
este o problemă de natură medicală (deformări ale aparatului
articulator, vegetaţii adenoide) copilul trebuie consultat de un medic
specialistcare va decide ce măsuri sunt mai potrivite. Când defectele
anatomice sunt corectate nu se obţine automat şi înlăturarea
dificultăţilor de articulaţie. Este necesară recuperarea funcţională sub
îndrumarea logopedului. Odată început tratamentul logopedic nu înseamnă
că încetează activitatea părinţilor. Reuşita se bazează pe o bună
colaborare. Exerciţiile pe care copilul reuşeşte să le facă împreună cu
logopedul vor fi repetate şi acasă.
Copilul
nu trebuie certat şi nu i se vor face observaţii în public, deoarece nu
numai că nu se va obţine rezultatul dorit, dar există riscul să apară
blocaje în vorbirea copilului, să evite exprimarea verbală, lucru mult
mai grav decât pronunţia greşită.
Vom
lăuda copilul pentru orice reuşită, oricât de mic ar fi progresul la
început. Motivaţia este foarte importantă. Copilul va participa cu
interes la activităţile de corectare şi vom obţine mobilizarea
eforturilor sale atunci când reuşim să creăm o atmosferă plăcută, cu
jocuri variate, care îi stimulează dorinţa de a comunica.
- Bâlbâiala:
Consultaţi
din timp un logoped pentru a preveni instalarea bâlbâielii şi pentru a
primi sfaturi în legătură cu atitudinea cea mai potrivită pentru a fi de
ajutor copilului.
Trebuie
înlăturată cauza care a declanşat bâlbâiala. Dacă sunt probleme în
familie, trebuie să încercaţi să le rezolvaţi şi să asiguraţi un climat
de linişte, siguranţă şi afecţiune. Este deasemenea importantă
respectarea unui program zilnic echilibrat, adecvat vârstei copilului,
un regim de viaţă ordonat.
Nu i
se vor face observaţii copilului legate de vorbire şi în acest sens vor
fi instruiţi toţi membrii familiei şi persoanele apropiate.
Vorbiţi
copilului calm, lungind uşor prima vocală din cuvânt, respectând
intonaţia firească a propoziţiei. Starea de calm se transmite copilului
şi treptat va imita felul dumneavoastră de a vorbi.
Copilul trebuie eliberat de teama de a vorbi. Acordaţi-i afecţiune şi timp suficient.
Este
foarte bine să-i citiţi rar şi cât mai expresiv poezii, poveşti scurte,
să folosiţi jocuri cât mai variate care-i fac plăcere copilului şi îi
stimulează dorinţa de comunicare. Copilul nu trebuie să fie constrâns
niciodată să vorbească; important este să dorească să comunice spontan.
Eliberarea
de nesiguranţă, de orice teamă că ar avea o dificultate în vorbire vor
fi hotărâtoare pentru o evoluţie pozitivă a copilului.
- Întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii
Este
important să fie depistate întârzierile cât mai devreme şi să se
solicite îndrumarea logopedului pentru a lua măsurile cele mai
potrivite. După ce sunt clarificate cauzele, va fi stabilit un program
de recuperare pe care părinţii şi educatorii trebuie să îl cunoască.
Este necesară parcurgerea etapelor fireşti de dezvoltare a vorbirii. Se
va începe de la stadiul la care este copilul, şi nu de la cum ar trebui
să fie corespunzător vârstei. Se porneşte de la ce poate şi se va avansa
în funcţie de ritmul şi posibilităţile copilului.
Vorbirea
se dezvoltă în condiţiile în care copilul este motivat să comunice,
aşadar copilul nu va fi obligat să vorbească şi exerciţiile nu trebuie
să fie impuse.
Când
copiii sunt mici trebuie să li se vorbească în propoziţii simple,
despre obiecte familiare pe care le pot vedea şi atinge şi despre
acţiuni care se petrec în acel moment. Ne vom asigura întotdeauna că
înţeleg cuvintele pe care le folosim când le vorbim. Vocabularul se va
îmbogăţi treptat urmărind mai întâi înţelegerea şi apoi rostirea
cuvântului. Pentru dezvoltarea vorbirii trebuie folosit orice prilej în
orice moment al zilei: când se îmbracă sau se spală, cu ocazia aranjării
mesei, cureţeniei sau a cumpărăturilor, când este pregătit pentru
odihnă. Este importantă asigurarea unei atmosfere destinse, plăcute. Se
va recurge cât mai mult la crearea situaţiilor de joc pentru atingerea
obiectivelor propuse.
Stimularea
dezvoltării vorbirii va urmări realizarea funcţiilor limbajului, rolul
de suport pentru dezvoltarea intelectuală. Se va solicita comunicarea în
toate activităţile în care copilul este antrenat (desen, modelaj,
activităţi matematice etc.).
Copilul
nu trebuie certat sau pus în situaţii de inferioritate faţă de ceilalţi
copii. Dimpotrivă trebuie valorizat prin laude în toate activităţile pe
care le realizează bine. Este bine să fie încurajate relaţiile cu alţi
copii şi create situaţii de comunicare pentru joc.
Vor
fi observate şi notate progresele şi dificultăţile copilului, cum
reacţionează la programul după care ne ghidăm. Părinţii, educatorul şi
logopedul trebuie să urmărească aceleaşi obiective şi să se informeze
periodic despre evoluţia copilului.
Importanţa implicării părinţilor în procesul logopedic
Mulţi
copii prezintă dificultăţi în procesele de exprimare, vorbire, citire
şi scriere şi de aceea au nevoie de sprijinul unui logoped. Dar oricât
de bun ar fi acest specialist, este o reală nevoie de o strânsă
colaborare între părinte şi logoped pentru ca exerciţiile să fie cu
adevărat utile.
Atât
părinţii cat şi logopedul au un obiectiv comun, şi anume corectarea
tulburării de limbaj pe care o prezintă copilul şi înlăturarea tuturor
efectelor negative ale acestor tulburări asupra personalităţii şi
comportamentului logopatului. Un program terapeutic optim pleacă de la
informaţii oferite de către părinţi în cadrul unui interviu care conţine
întrebări despre dezvoltarea copilului până în momentul contactării
specialistului pentru identificarea cauzelor, împletite cu informaţii
obţinute în urma evaluării complexe efectuate de către logoped, astfel
cunoscându-se particularităţile copilului.
Trebuie
să vă fie aduse la cunoştinţă etapele urmărite de intervenţia
logopedică, ca şi progresele obţinute. Acestea vor deveni criterii de
observare şi evaluare a limbajului la copilul respectiv. Prin colaborare
şi direcţionare a eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei
atitudini comune, pozitive şi flexibile, ajutorul va fi unul eficient
şi copilul va face progrese stabile în ritmul propriu.
Numai dacă înţelegem nevoile copilului ne vom apropia de universul său şi nu
trebuie să manifestăm nerăbdare şi nervozitate faţă de nereuşitele
acestuia, mai ales pentru faptul că uneori trebuie să ne asumăm aceste
nereuşite, pentru că noi, părinţii, suntem cei care îi educăm, creştem
şi îngrijim. Dezvoltarea armonioasă, o evoluţie normală şi relaţiile
fireşti de comunicare ale copilului depind de un climat în care îi sunt
asigurate protecţia şi afecţiunea.
Odată ce copiii sunt implicaţi într-un program terapeutic al tulburărilor de
limbaj, logopezii trebuie să-i înştiinţeze pe părinţi de importanţa
modului în care interacţionează cu copiii, aceasta având efecte benefice
atât în munca depusă de logoped, cât şi în relaţia părinte-copil. În
momentul în care copiii simt un oarecare dezinteres din partea
părinţilor, motivaţia lor în a-şi dezvolta o vorbire corecta va scădea,
fapt ce va duce la întârzierea corectării. Odată ce s-au stabilit nişte
obiective pe care şi părinţii trebuie să le atingă în intervenţia asupra
corectării vorbirii copilului, specialiştii pot construi cu uşurinţă
câteva exerciţii/jocuri pe care aceştia să le poată aplica acasă cu
copiii.
Orice
intervenţie logopedică are nevoie, pentru a fi de succes, de
permanentizarea rezultatelor obţinute şi de aceea, o serie de sarcini pe
care le recomandă logopedul trebuie repetate acasă. Pentru ca un copil
să se apropie de o comunicare corectă, trebuie asigurată o atmosferă
calmă, plăcută, într-un moment al zilei în care copilul să fie relaxat.
Dacă întâmpinaţi dificultăţi în rezolvarea unor exerciţii, nu vă
descurajaţi şi nu certaţi copilul. Discuţia cu logopedul şi repetarea
acestora vor rezolva problema.
Intervenţa logopedică
Intervenţia
logopedică este un proces complex ce implică pe lângă o muncă în echipă
(logoped – copil – părinte – cadru didactic) şi multă răbdare putând
să se desfăşoare pe o perioadă scurtă sau mai îndelungată de timp.
Intervenţia
logopedică se desfăşoară pe o perioadă diferită de la copil la copil,
putând fi de la câteva luni la 1-2 ani, depinzând de mai mulţi factori:
nivelul de colaborare a copilului, implicarea părinţilor în continuarea
exerciţiilor acasă, vârsta copilului, tipul sunetului afectat (unele
sunete se corectează mai uşor, pe când altele au nevoie de mai mult
efort), tipul tulburării de limbaj, gravitatea tulburării, nivelul
dezvoltării auzului fonematic, prezenţa vreunei deficienţe (de auz, de
văz, mintală, etc), diferite modificări sau malformaţii ale aparatului
fono-articulator.
Factori care cresc eficienţa terapiei logopedice:
- colaborarea
părintelui cu logopedul are un efect pozitiv, vizibil în progresul
corectării pronunţiei copilului; sunt bine-venite discuţiile dintre
logoped şi părinte la sfârşitul şedinţei logopedice în care se comunică
conţinutul şedinţei (obiective atinse, exerciţii efectuate, progrese
realizate);
- tema dată după fiecare şedinţă logopedică şi realizarea acesteia acasă scade durata de corectare a tulburării;
- frecvenţa
la şedinţele de logopedie este de asemenea foarte importantă – se
recomandă minim 2 şedinţe a câte 45 de minute săptămânal)
Şedinţele logopedice conţin:
- exerciţii şi jocuri de scurtă durată, variate pentru corectarea pronunţiei, a ritmului şi fluenţei vorbirii, a tulburărilor de voce;
- formarea structurilor perceptiv-motrice de orientare temporală, spaţială, forme, mărimi, culori;
- dezvoltarea structurii gramaticale;
- stimularea comunicării expresive;
- corectarea scris-cititului;
- creşterea încrederii în sine, reducerea agresivităţii şi înlăturarea insuccesului şcolar prin dezvoltarea capacităţii de comunicare (Hărdălău şi Drugaş, 2010)
sursa