Cu numai cateva minute inainte sa scriu acest articol, am vazut un film marca Adam Sandler – “Baiatul cu apa” (titlul original -“Water Boy”). Poate l-ati vazut si voi… La fel de bine ar fi putut sa se cheme “Mama’s Boy” – este o metafora comica despre mame posesive si baieti crescuti intre fustele lor.
O mama (interpretata magistral de Kathy Bates) isi creste singura unicul fiu (evident, interpretat de Adam Sandler), un baiat cam incet la minte, cu un defect de vorbire, dar un caracter minunat. Baiatul este “educat” acasa si traieste izolat de lume, singur impreuna cu mama si magarul lor la marginea comunitatii. Desi a ajuns barbat in toata firea, tot ce stie sa faca (adica tot ce ii este ingaduit de mama sa faca) este sa le aduca apa fotbalistilor unei echipe de fotbal locale cand acestia sunt pe teren – este un fel de sacagiu modern. Baiatul se teme de mama lui care, asemenea unui dragon ce si-a inchis printesa intr-un turn, l-a izolat pe fiul ei de lume si-l pazeste cu strasnicie de frica sa nu-l piarda asa cum l-a pierdut pe tatal baiatului, care a parasit-o inca de cand era gravida.
Tata si lumea care i l-a “rapit” sunt demonizate. Școala, “fuzbolul”, fetele, pana si Benjamin Franklin (sic!) sunt “diavolul”. Lumea toata care ameninta sa i-l ia pe tanarul Robert este “diavolul”! Furia, amenintarea, grija excesiva, portiile generoase de mancare, dar mai ales santajul emotional sunt armele imbatabile ale acestei zgripturoaice care inca isi mai poarta fiul de douazeci de ani imbracat in hainute colorate asemenea unui baietel si-i dicteaza tot ce are voie sa faca, sa vorbeasca si chiar sa gandeasca.
În chip minunat, un barbat (antrenorul echipei de fotbal) il conduce cu umor, dragoste si istetime pe tanar catre barbatie (“manhood”), asemenea unui tata, redandu-l lumii. Cum? Dandu-i o ocupatie proprie (este ales drept fundasul de baza al echipei de fotbal locale) si ajutandu-l sa-si dea bacul (ca sa poata sa joace fotbal pentru echipa sa). Viki, fata care ii face ochi dulci lui Robert, are si ea o contributie importanta la initierea tanarului si desprinderea lui de mama, devenindu-i prietena si sotie.
Cu un placaj imbatabil ca fundas, tanarul ajunge eroul comunitatii sale, salvand echipa de la retrogradare si conducand-o catre castigarea ligii. El devine un model in comunitatea lui pentru toti cei fara sansa. Momentul cel mai “tensionat” al acestei comedii este atunci cand mama, afland ca fiul ei joaca fotbal in ascuns, cade la pat “bolnava”. Ca sa o ingrijeasca, tanarul este gata sa renunte la echipa, la fotbal, la prietena lui, la intreaga viata din care tocmai incepuse sa guste (si sa-i placa). Este gata sa revina la situatia de “baiatul lui mama” fara viitor, fara familie, fara prieteni. În mod miraculos, mama, impresionata de devotiunea lui si trezita la realitate din visul ei egoist, devine cel mai mare suporter al lui ducandu-l ea insasi la meciul de finala (cu tot cu prietena lui!). Ca in orice film American, avem un happy end – mama accepta ca baiatul ei a devenit barbat, fiul se insoara, isi face prieteni, ocupa o pozitie sociala proprie in sanul comunitatii sale.
În viata insa, asemenea finaluri fericite sunt mai rare decat diamantele roz. Metafora cinematografica a lui Adam Sandler arata ce dezastru inseamna pentru un baiat o mama posesiva si ca singura cale prin care un baiat devine barbat este sprijinul unui alt barbat in rol de tata.
Soarta mamicii din film nu este straina multor alte mame, doar finalul este diferit fata de cel din film… Fie ca au divortat, fie ca partenerii lor au disparut din viata lor si a fiilor lor ca magarii in ceata, fie ca sunt inca maritate, dar tatii au abdicat de la rolul lor sau au fost sabotati si subminati in “job-ul” lor chiar de mamele fiilor lor, astfel de femei isi transforma proprii baieti in parteneri de viata. Acestia raman legati de ele printr-un cordon ombilical invizibil, dar mai puternic decat orice lant, intr-o relatie fuzionala nefireasca si toxica pentru amandoi. Acelasi parteneriat nefiresc mama-fiu se realizeaza si in prezenta unui tata hiperautoritar, mult prea aspru si critic fata de fiul lui.
Un asemenea baiat nu-si poate asuma cu usurinta si plenar masculinitatea, atasamentul nesanatos si sentimentul de vinovatie fata de mama-victima-eroina salvatoare “favorizand o conditie fizica si psihica precara, nonasertivitate sau conduita de control excesiv, dar poate conduce compensator si la comportamente protestatare fara finalitate, retractie sociala, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependente” (Elena Anghel, “Psihologia cuplului si sexualitatii”, 2009, pag.16).
Cu alte cuvinte, un asemenea baiat devine fie capricios, slab din fire (moale), las, nelinistit, nesigur pe el, cu o slaba stima de sine, nedornici sa se afirme. Au un comportament evitant sau devin rebeli fara cauza.
Prototipul mamei intruchipate de Kathy Bates este cel al femeii ne-echlibrate emotional, pentru care copilul are menirea de a umple vidul ei emotional, de a da sens vietii ei in loc de a-l conduce pe el catre afirmare, initiativa, actiune creatoare si gasirea propriului drum in viata, intemeierea propriei familii.
Astfel de mame isi uita propria feminitate si isi traiesc maternitatea deformat, ca prilej de revansa pentru frustrarile legate de invalidarea lor ca femei de catre barbatii care le-au rejectat sau parasit, ca un mod de a dobandi recunoastere sociala, de a da sens propriei vieti, de a umple un deficit emotional.
Un astfel de baiat este “insurat” mental cu mama lui, impovarat cu o “casnicie” psihica. Pentru el, a trai alaturi de o femeie reprezinta un fel de inchisoare, ca aceea din care nu reuseste sa scape. Se casatoreste rar si cu greu, tinde sa aiba relatii efemere si lipsite de implicare.
Înca de la nastere, copiii traiesc experiente diferite cu mama si tata. Tatii au tendinta de a stimula copilul, de a-l provoca, de a-l incita sa fie curajos, de a-i descoperi anumite aptitudini si potentialuri, de a incuraja autonomizarea sa. Mamele au tendinta de a alina, de a mangaia, de a proteja copilul.
Atentie mame! Atentie tati! Copiii au nevoie de amandoi parintii, de ceea ce stie sa faca si unul, si celalalt, si nimeni nu poate prelua, nici chiar cu toata bunavointa, rolul celuilalt.