Masinute de jucarie - recomandari

            Pentru baietei, cele mai apreciate jucarii, inca de la cea mai frageda varsta, sunt fara indoiala, masinutele. Pentru ca si tatii, la randul lor, sunt indragostiti in cvasiunanimitatea lor, de masinute. Iar copiii imita comportamente: atentie nu asculta sfaturile sau povetele ci doar imita ceea ce vad in jurul lor. Este la fel de adevarat, ca de la o anumita varsta, cateodata, copiii incep sa gandeasca singuri din ce in ce mai mult, sa aiba din ce in ce mai multe, propriul comportament, propria personalitate si abordare. Asta nu se intampla insa in toate cazurile si de asemenea, varsta de la care se manifesta, este mult diferita in functie de subiecti. Bunoara, sunt copii care incep sa aiba propriile opinii, de cele mai multe ori antitetice fata de cele ale parintilor, de la 7-8 ani, unii doar la pubertate, unii cand ajung adulti si unii...niciodata.

            Nu exista o regula usor de statuat intrucat variabilele sunt extrem de multe si un algoritm de calcula chiar la nivel medical este aproape imposibil de determinat. Prinurmare, take my word, ca sa zic asa: copiii imita comportamente, imita ceea ce vad si aud in jurul lor. Daca parintii sunt indragostiti de masinute, atunci copiii mai mult ca sigur, se vor ancora intr-un fel sau altul de aceeasi pasiune.

            Acum intrebarea care se pune este: orice fel de masinute? Si cred ca raspunsul la aceasta intrebare este unul deosebit de important. Orice fel de masinute este la fel de apreciat de catre copil? Categori NU! Si atunci cum stiu ce fel de masinuta sa ii cumpar copilului meu, intrucat eu am 40 de ani spre exemplu si el are doar 5 si nu judecam la fel, in materie de masinute spre exemplu, si nu as vrea sa ajung acasa cu un cadou ca sa vad dezamagirea in ochii copilului.

            Nu am decat un singur sfat: lasa-l pe el sa isi aleaga jucaria preferata. Nu alege tu pentru el, nu ii spune tu ce sa aleaga, nu il indemna pe un drum sau altul ci lasa-l pe el sa hotarasca si oricare ar fi decizia sa, arata-i ca il incurajezi sa hotarasca singur, sprijina-l in deciziile sale.

            Spre exemplu, eu am 2 copii si de fiecare data cand mergem sa cumparam jucarii, ajungem inevitabil la raionul de masinute. Si niciodata, indiferent de cat de "nepotrivita" mi se pare decizia lor, nu le-o impun sau interzic in oarece fel. Dimpotriva, le spun ca singuri trebuie sa hotarasca, fie ca este vorba de jucarii, fie ca este vorba de drumul in viata. Raspunderea este a lor si numai a lor pentru ca si reusitele si succesele, sunt tot ale lor si ei le simt pe propria piele.

            In materie de jocuri si jucarii sau mai exact de masinute, pentru ca aceste notiuni par sa fie echivalente pentru copiii mei, acestea sunt jucariile pe care ei singuri si le-au ales si de daca sunt foarte multumiti (si chiar daca nu sunt cateodata, vor invata din asta si data viitoare, vor schimba):

Gripa sau raceala la copil - ghidul simptomelor

Oare ce are copilul? Gripa sau raceala?

Iata un ghid de simptome cu intrebari si raspunsuri care va pot ajuta sa identificati daca e vorba despre gripa sau raceala.

Simptome de gripa sau simptome de raceala?

Oare ce are copilul? Gripa sau raceala? Inainte de a va da sema cum sa va ajutati copilul sa se simta mai bine, trebuie sa stiti ce anume ii provoaca simptomele. De obicei, gripa are simptome care fac copilul sa se simta mai rau decat cele asociate unei raceli obisnuite, dar nu este intotdeauna usor sa faceti diferenta intre cele doua afectiuni.

Ghidul simptomelor de gripa sau raceala

Pentru a va ajuta sa determinati daca micutul se lupta cu gripa sau cu raceala, parcurgeti intrebarile:

Simptome de gripa versus raceala: ghidul simptomelor

1. Cum s-a imbolnavit?

brusc = gripa

lent? = raceala

2. Copilul are febra?

ridicata = gripa

nu are (sau este scazuta) = raceala

3. Care este nivelul de epuizare al copilului?

sever = gripa

potrivit = raceala

4. Cum tuseste?

uscat = gripa

tuse severa sau productiva = raceala

5. Il doare gatul?

da = gripa

nu = raceala

6. Il doare capul?

da = gripa

nu = raceala

7. I-a scazut pofta de mancare?

da = gripa

nu = raceala

8. I-a scazut pofta de mancare?

da = gripa

nu = raceala

9. Il dor muschii?

da = gripa

nu = raceala

10. Are frisoane?

da = gripa

nu = raceala

Tratamentul gripei

Daca este tratata in primele 48 de ore de la manifestarea simptomelor, gripa copilului poate raspunde la un medicament antiviral, care poate scurta durata infectiei cu una-doua zile. Intre timp, aveti grija de copil oferindu-i multe lichide si multa odihna.

Si daca medicul spune ca nu este gripa? Intrebati daca este recomandabil un vaccin antigripal pentru copil.

Interpretarea rezultatelor

Daca cele mai multe raspunsuri pe care le dati fac parte din prima categorie, este posibil ca micutul sa aiba gripa. Daca raspunsurile dumneavoastra apartin in general celei de a doua categorii, cel mai probabil e vorba despre o raceala.

Dar nu va grabiti sa considerati prea repede ca este vorba doar despre alta raceala. Lucrul cel mai important pe care trebuie sa vi-l amintiti este ca simptomele de gripa pot varia de la copil la copil (si ca se pot schimba pe masura ce progreseaza boala), deci daca banuiti ca este vorba despre gripa, consultati medicul.

Dar care este diferenta dintre virusuri si microbi ?

Virusurile sunt mult mai mici decat microbii, au o serie de modificari la nivelul nucleului celular si nu rezista decat parazitand organisme vii, spre deosebire de microbi care pot supravietui si pe obiecte si imbracaminte.

De asemenea, ANTIBIOTICELE NU SUNT ACTIVE PE VIRUSURI, administrarea de antibiotice in viroze fiind O GRESEALA  DE  TRATAMENT !!! Antibioticele actioneaza doar pe microbi !

Virusurile cele mai intalnite in infectiile respiratorii ale copilului sunt virusul sincitial respirator, virusul paragripal, adenovirusurile si enterovirusul, mai rar rinovirusul, virusul gripal si herpesvirusul.

Diferenta dintre o infectie bacteriala si una virala cititi > Diferenta dintre o infectie bacteriala si una virala

Cum se manifesta o viroza respiratorie?

Simptomatologia virozelor respiratorii este complexa. Initial copilul prezinta cateva zile semne de rinita, cu nas infundat, respiratie dificila cu zbateri ale narilor datorita efortului de inspiratie, scurgeri mucoase nazale.

Ulterior se instaleaza simptome precum tuse, respiratii suierate si mai frecvente decat ritmul normal de 12 respiratii pe minut, puls accelerat, scaderea poftei de mancare, iritabilitate datorita respiratiei dificile. Rapid apare febra care atinge valori cuprinse intre 38.3 °C si 38.9 °C dar atat simptomele respiratorii cat si febra sunt mai atenuate decat in infectiile respiratorii produse de microbi.

ATENTIE ! Temperatura normala a corpului este de pana la 37 °C, intre 37 °C si 38 °C se spune ca pacientul este subfebril si doar peste 38 °C se instaleaza febra !

sursa articol: www.desprecopii.com


Camera copilului - sfaturi si recomandari



Cred ca parintii mei aveau o sarcina mult mai usoara, prin comparatie. Spre exemplu, camera copilului, camera "mea" era camera in care aveam patul. Daca aveam patul acolo insemna clar ca aia era camera mea. Putin mai tarziu si biroul si totul era clar. Acum insa cand eu am pregatit camera copilului, lucrurile s-au complicat maxim: in primul rand am facut-o blue. Restul casei este alb, camera copilului insa a fost zugravita cu un bleu pal. Apoi au urmat, nu neaparat in ordine: patutul pentru bebe / tarcul, premergatorul, antemergatorul, balansoarul, mobila speciala pentru copii, masa si salteaua de infasat si muuuulte jocuri si jucarii. Asta fara sa mai iau in discutie, centrul de activitati, accesoriile pentru camera copilului, aparatori pat etc.

Apoi eu din cate imi aduc aminte, nu aveam scaun masa bebe, nici nu cred ca exista.

Sa ne intelegem, nu ma plang, nu acuz situatia in sine ci doar fac o comparatie ca raspuns la replica favorita a parintilor mei: "lasa ca si noi te-am crescut si aveai tot ce vroiai".

Pai, stai ca nu este acelasi lucru: eu am transpirat pana sa iau caruciorul de bebe spre exemplu. Tu doar ai intrat in magazin si l-ai cumparat pentru ca erau probabil maxim 3 modele: 1 stricat, 1 cat de cat functional si albastru, unul cat de cat functional si roz. Asta in cazul bun, in cazul in care gaseai si unele functionale.

Eu am avut de ales intre carucioare 3 in 1, carucioare sport, landou, carucioare gemeni, carucioare 2 in 1, carucior copii, geanta bebe, accesorii carucioare.
Ca sa nu mai vorbesc de cate zeci de modele comprota fiecare din aceste categorii. Eram tineri si ne pregateam pentru primul copil si cand am intrat si am cautat, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare, nu reuseam deloc sa inteleg sensul. Ma gandeam ca intru intr-un magazin online, gasesc carucior pentru copii, apas pe "adauga in cos" si am rezolvat problema. Cand am intrat insa la Noriel si am vazut atatea categorii si subcategorii si produse in fiecare categorie, ma simteam ca si cum as fi coborat din bananier. Pe bune, exista atatea modele de carucioare?

Ca sa nu mai vorbesc de denumiri....m-am gandit asa la prima vedere:

  • carucioare 3 in 1 => ok, deci astea trebuie sa fie ca ness-ul ala Jacobs: avem zahar, lapte si ness, in aceeasi mini-pliculet. Si in cazul asta, trebuie ca este cam al fel: problema era ca eu voiam doar carucior, nu aveam ce sa fac si cu lapte si cu ness si cu zahar. Era destul de dulce copilul, asa cum era el.
  • apoi am vazut carucioare sport si ma gandeam ca astea sunt pentru beblusii care de la cateva zile se dau pe role, skate-board, poate joaca fotbal sau ceva, am stat departe de categoria asta ca imi era frica sa nu se accidenteze. Nu stiam cum sunt ceilalti bebei, pe al meu insa vazusem si nu era in stare nici sa dea cu piciorul in minge, nici sa arunce la cos si nu parea nici dornic sa mearga pe role.
  • carucioare gemeni - asta macar era sugestiv ca si nume. Am verificat, aveam unul singur, nu parea insotit de vreo clona sau ceva, am trecut mai departe.
  • geanta-bebe: aici nu eram lamurit, ori geanta era pentru bebe, ceea ce parea putin probabil ca el nu stia nici sa mearga si era si mai mic decat geanta, nu il vedeam bagandu-si 2 sandwich-uri acolo si luand-o catre scoala, in consecinta nu se potrivea, ori bagam bebele in geanta si m-am gandit ca nu sta comod acolo. Am renuntat la ideea asta si am trecut geanta de bebe, la capitolul: lucruri cu utilitate inca nedescoperita.
  • carucior bebe: aici m-am pierdut de tot: pai celelalte ce erau, nu tot carucioare?
Pana la urma, dupa ce am citit ceva tutoriale, m-am uitat la filme si am intrebat oamenii prin parc, m-am hotarat sa aleg unul din urmatoarele modele:




41 de idei de joaca, jocuri si activitati pentru copii, desfasurate in casa

De multe ori, m-am aflat în impas când vremea ne-a obligat pe mine și copilul meu să stăm în casă. Cum să îl bucur pe Rareș, ce activități să mai desfășurăm, ce jocuri să mai inventăm, numai să-i văd bucuria sinceră, de copil, pe chip, aceeași pe care am avut-o eu, fiind copil?
 
Și am știut încă de la început că voi pune în practică învățarea prin joacă.
 
Am încercat, în rândurile ce urmează, să vă dau câteva idei de jocuri și activități cu copiii mici, de grădiniță și nu numai, pentru în casă, din activități pe care le-am desfășurat eu și partenerul meu, permanent dornic de joacă și atenție.
 
 
 
1. Desenăm și colorăm. Eu nu am niciun talent la desen, așa încât cumpăr cărți de colorat sau printez forme cu personajele lui preferate. Ei, ca să fiu sinceră, talentatul în familie este soțul, pe care l-a și moștenit Rareș. Mai învăț și eu de la ei...
 
2. Pictăm scoici, pietre, pe lemn.
 
3. Facem puzzle.
 
4. "Cine pune primul degetul pe culoarea ..." Rareș este foarte încântat de jocul acesta. Eu l-am inventat (bine, jocul, sigur, există de când lumea și pământul, însă eu nu-l știam) pe vremea când învățam animalele. Aveam o cărticica pentru copii și câștiga cine punea degetul primul pe cățel, ori tigru, ori găina... Rareș câștiga mereu!
 
5. Ne jucăm "De-a v-ați ascunselea". Când era foarte mic, copilul meu își ascundea doar ochii și eu trebuia să-l găsesc, deși îl aveam, de multe ori, chiar în față.
 
6. Ne jucăm "rece, cald, fierbinte!". Ascundem, pe rând, câte un obiect și celălalt trebuie să-l găsească după indicațiile: "rece, cald, fierbinte!", în funcție de cât de aproape este de obiectul ascuns.
 
7. Spălam geamurile. Asta chiar este o activitate preferata, mai ales că are și un instrument special. Eu mă declar foarte satisfăcută de munca lui, deși geamul este plin de zoaie.
 
8. Facem felicitări. Și decupăm, lipim, colorăm.
 
9. Am făcut decoruri pentru bradul de Crăciun: celebra beteală din copilărie confecționată din hârtie colorată, globuri, diverse forme.
 
10. Desenăm cu degetele.
 
11. Îi citesc povești.
 
12. Ne uităm împreună la filme Disney. Am vizionat toate filmele de desen animat. Le recomand pe toate și copiii chiar au ce învăța din ele: "Pisicile aristocrate", "Cartea Junglei", "101 Dalmațieni", "Peter Pan", "Frumoasa și Bestia", "Cenușăreasă", "Frozen", "Tangled (Rapunzel)", "Brave (Neînfricată)", "Bambi", "Mulan", "Rio", "Albă că zăpada", "Aventurile lui Sammy", "Dumbo", "în căutarea lui Nemo", "Madagascar", "Prințesa și Broscoiul", "Doamna și Vagabondul", "Frumoasa din Pădurea Adormită" "Tinker Bell", "Arthur Christmas", "Mr. Peabody and Sherman" etc.
 
13. Facem scenete. Iar o activitate preferata a copilului meu. Intră foarte bine în diverse roluri și mă uimește cu replici întocmai ca în poveste.

14. Jucăm "Avioane". Bine, eu și soțul meu. Rareș face echipă cu unul dintre noi și este cu adevărat fericit când reușește să ochiasca un obiectiv. Dar se plictisește repede.
 
15. Jucăm "Baba-oarba!" și Rareș râde în hohote.
 
16. Jucăm toți trei "Telefonul fără fir". Nici nu vă imaginați ce distracție este...
 
17. Jucăm "Ce încape într-o valiză". Bine, îl personalizăm cu "ce luăm în geanta de plajă", "ce plantăm în grădină" etc.
 
18. Cântăm și dansăm, facem coregrafii.
 
19. Jucăm "Oprește-te din dans!" sau "Dansează până îngheți!".  Tati ne pune o melodie și noi dansăm până ce o pune pe pauză. Este foarte amuzant, mai ales că eu rămân în poziții aproape imposibile. Rareș a venit cu jocul acesta învățat la grădiniță. Mulțumim, miss Larisa, pentru idee.
 
20. Învățam engleză dansând și respectând coregrafii. Căutați Patty Shukla pe internet, copiii adoră cântecele ei.
 
21. Nu am făcut niciodată, însă am găsit o idee genială de joacă și învățare prin joacă: experimente chimice. Sigur, sigur, copilul meu vă fi încântat.
 
22. Plantăm. Avem ghivecele noastre cu flori, dar și busuioc, mentă, rozmarin etc.
 
23. Exproram pe Google Earth.
 
24. Jucăm, o viață cu o viață, jocuri distractive și constructive pe telefonul mobil ori pe tabletă.
 
25. Ne imaginăm ce personaje și forme pot îmbrăca norii de pe cer. Apoi, chiar pare totul atât de real... Rareș este maestru la jocul acesta.

26. Jucăm "Bisericuța" cu cărțile de joc. Pentru cine nu știe sau nu-și mai amintește, se face o casă din sprjinirea unor grupuri de cărți pe o temelie de cărți de joc împrăștiate. Pierde cine dărâmă bisericuța, vrând să extragă o carte din temelie.
 
27. Jucăm "Turnul". Este un joc pe care l-am achiziționat și este foarte atractiv, compus din piese de lemn (există și cu piese din plastic) cu care se alcătuiește un turn.
 
28. Facem formație muzicală cu mai multe instrumente: orgă, chitară și muzicuța, tobă. împărțim instrumentele între noi trei în funcție de preferințe și abilități.
 
29. Desenăm pe oglindă cu markere care se curată ușor.
 
30. Bucătărim. Facem parjiturele sau chiar pizza împreună.

31. Spălam vase cu una din soluțiile care nu conțin substanțe nocive.
 
32. Facem diverse forme din plastilină.
 
33. Facem cazemată și ne ascundem de inamic.
 
34. Am făcut binoclu din unirea a două suporturi pentru hârtia igienică și ne-am prefăcut cercetași.
 
35. Facem teatru de păpuși cu șosete pictate.
 
36. Nu am jucat până acum, dar este o idee foarte bună de joc: "La perete, la perete, stop!" îl vom coopta și pe tati.
 
37. Mi-am adus acum aminte de "telefoanele" pe care le confecționam singuri și cream o adevărată aventură. Foloseam pahare de plastic și un cablu lung-lung, pentru conectare între pahare.
 
38. Jucăm "Mima", încercând să imităm animale, personaje, chiar să sugerăm cuvinte.
 
39. Inventăm povești, chiar și poezii. Începe unul dintre noi o poveste și celălalt o continuă în stilul său, cu câte o frază-două, până ce ajungem la glume și râs și personaje fantastice...
 
40. Construim din lego case, roboți, bărci etc. Copilul meu este mai inventiv decât mine.
 
41. Ne luptăm. Nu este activitatea mea preferată, însă așa resusesc să-l conving să bea suc magic (făcut din diverse fructe și legume) sau să mănânce un fruct. Le consumăm împreună, apoi vedem cine a prins mai multă putere.

sursa articol

Jocuri si jucarii recomandate copiilor de 4 ani






           Fiecare copil este diferit si isi manifesta personalitatea incepand cu cele mai fragede varste. Fiecare copil este o suma de gusturi, mirosuri, tendinte, anturaj, rutine, bagaj genetic etc.
           Si cu toate acestea, desi probabil suna paradoxal, exista o multime de puncte comune intre copiii de 4 ani. Din 10 copiii de 4 ani, 9 copii se vor juca cu placere cu jucariile si jocurile pe care vi le vom recomanda.

Lista de jucatii prezentate, va tine cont de varsta, de pret, de magazinul care le comercializeaza (in cazul acesta este vorba despre Noriel, care fara indoiala este cel mai mare magazin din Romania de jocuri si jucarii), preturile, reducerile oferite, calitatea jucariilor.

Toate jucariile prezentate, au informatii detaliate, stocuri produse, fotografii de calitate pentru a se putea vedea produsul detaliat. Vom lua in considerare diverse categorii de jucarii, de la jucarii interactive, la jucarii de exterior (pentru parc), jucarii interactive, jocuri si jucarii educative, de imitatie, puzzle-uri dar si jucarii de plus, jucarii de desen, pictura, olarit, jocuri si jucarii crative, de petrecere etc.


Jocul este modul favorit al creierului de a invata, jocul pune in practica tot ceea ce copiii nostri invata in fiecare zi, jocul trebuie sa faca parte din activitatea zilnica a lor, sa le stimuleze imaginatia si inteligenta. Nu exista copil care sa nu iubeasca joaca si o iubesc nu pentru ca este usor de practicat, ci tocmai pentru ca este greu.

De acum copilul isi coordoneaza perfect miscarile, are abilitatile necesare pentru a construi, pentru a asocia culorile si formele cu obiectele. Insa in continuare el crede ca toate lucrurile functioneaza precum el, ca au viata. Tot acum incep sa isi imite intens parintii. Iata ce jucarii iti recomandam:

 Papusile pentru fetite, mai ales cele care imita anumite profesii ii dezvolta abilitati emotionale dar si cognitive copilului.

Baietii sunt din ce in ce mai interesati de masinarii, asa ca masinutele cu telecomanda si lumini functionale  sigur le vor fi pe plac, mai ales ca au detalii incredibile.  



Psihologia copilului de 5 ani


Începând cu vârsta de 5 ani, copilul începe să devină din ce în ce mai independent, iar personalitatea i se conturează mai bine. Psihologia copilului de 5 ani este mult mai complexă, iar aceste schimbări pot fi o provocare pentru părinţi, care uneori întampină dificultăţi în a gestiona anumite reacţii ale copiilor. De aceea, este foarte important să fii pregatită şi informată în legatură cu aceste etape.


Chiar dacă acum, copilul pare mult mai mare faţă de acum un an, are nevoie să respecte nişte reguli importante, pentru o dezvoltare optimă. Odihna este esenţială, şi chiar dacă cel mic are foarte multă energie şi se împotriveşte când vine vorba de ora de culcare. La această vârsta, ei pot avea un somn de până la 12 ore.

Din punct de vedere social şi emoţional, vei observa cum copilului tău începe să-i pese de ceea ce cred cei din jur, astfel va încerca să le facă pe plac prietenilor, pentru a fi acceptat. Poate copia comportamentul prietenilor şi îşi doreşte mai mult apartenenţa la un grup. Şansele de a accepta regulile, atât acasă, cât şi la gradiniţă, sunt mult mai mari. La această vârstă, este posibil să nu îi mai fie jenă să danseze şi să cânte în public şi chiar să îi placă să facă „spectacol" de câte ori are ocazia. Este din ce în ce mai conştient de existenţa diferenţelor care ţin de sex şi separă mult mai bine realitatea de ficţiune. Atunci când vine vorba de independenţă, îşi va dori să viziteze un prieten din vecinătate fără să fie însoţit de părinţi. Chiar şi aşa, supravegherea este foarte importantă. Uneori poate fi foarte cooperant, alteori insistent cu cerinţele proprii.

Ca părinte, probabil eşti foarte încântat atunci când copilul tău are o capacitate bună de învăţare, însă nu doar partea intelectuală este importantă. Inteligenţa emoţională este un aspect esenţial, pentru ca el să aibă o viaţă de calitate ca şi adult. Dacă are foarte multe cunoştinţe, dar nu se poate adapta, va fi un copil retras şi nefericit. Încurajează-l să înveţe, dar să şi socializeze cu cei din jur, să vorbească cu alţi copii, chiar dacă unii dintre ei ştiu mai puţin. Nu îl duce doar în cercuri „de elită", crezând că doar aşa îl stimulezi să se autodepăşească.

copil care rade

Când vine vorba de limbaj şi de comunicare, copiii la vârsta de 5 ani ar trebui să vorbească foarte clar, să fie capabili de a relata o întâmplare sau de a folosi timpul viitor (Mama va fi la grădiniţă mâine). În vocabularul lor există acum sute de cuvinte, frazele sunt mai complexe, iar acest lucru este influenţat de cât de mult comunici cu copilul tău. Acum, cel mic poate avea dialoguri în care aşteaptă ca interlocutorul să termine ce are de spus, iar abia apoi să intervină.

Capacitatea de învăţare creşte considerabil, astfel cei mici reuşesc să numere până la 10 obiecte sau chiar mai mult. Pot desena persoane, compuse din până la 6 elemente şi pot copia forme geometrice, cum ar fi triunghiuri şi pătrate. Sunt mai conştienţi de lucrurile pe care le folosesc în fiecare zi şi înţeleg noţiunea de bani.Îşi pot manifesta interesul de a colecţiona diverse obiecte, pot dezvolta mici „obsesii" pentru mingi, dinozauri, pietre colorate etc. Atunci când este foarte interesat de un anumit obiect, te poţi folosi de asta, pentru a-i lărgi orizonturile şi a-l învăţa mai mult despre domeniul respectiv. Pune-i întrebări la care să găsiţi împreună răspunsul. Asta îi dezvoltă gândirea şi setea de cunoaştere, iar cu timpul, este posibil să descopere şi alte domenii interesante. Încurajează-l să dezvolte pasiuni şi să descopere lucruri noi.

copil cu carti

La vârsta de 5 ani, copiii îşi pot ţine echilibrul mult mai bine, stând într-un picior chiar şi mai mult de 10 secunde; reuşesc să sară peste gropi şi să se caţere. Au mai multă îndemânare, prin urmare pot folosi cu uşurinţă furculiţa, lingura, uneori chiar şi cuţitul. Mersul la toaletă este un lucru pe care îl pot face fără asistenţă.

Dacă observi aceste lucruri la copilul tău, poate fi un semnal de alarmă şi este recomandat să iei în calcul consultarea unui specialist:

Copilul nu îşi exprimă niciun fel de emoţie. Atitudinea lui este în general apatică, nu se bucură foarte mult, dar nici nu îşi exteriorizează nemulţumirile.

Starea de spirit este una extremă, fie este prea agresiv, fie prea trist şi retras. Rareori are o zi liniştită, neutră, iar reacţiile lui sunt fie ostile, fie de retragere completă.

Nu se poate concentra nici măcar cinci minute într-o activitate şi îi este distrasă atenţia foarte uşor. Chiar dacă el alege să se implice într-o activitate, îşi pierde repede răbdarea şi îşi doreşte să facă altceva, dar nici asta nu îl mulţumeşte.

Nu răspunde atunci când ceilalţi îi pun o întrebare sau încearcă să evite socializarea cât mai rapid. Atunci când este întrebat ceva, fie reacţionează ca şi cum nici măcar nu a auzit, fie este monosilabic.

Nu poate face diferenţa dintre realitate şi ficţiune. Chiar dacă este normal să mai inventeze lucruri şi să se joace, atunci când vine vorba de realitate, face confuzii.

Nu îi place să se joace, indiferent de tipul jocului. Activitatea preferată a copiilor ar trebui să fie joaca, însă există cazuri în care aceştia refuză, fie că joaca presupune interacţiunea cu un copil sau un adult, fie că o pot face singuri.

Nu ştie să-şi spună numele. Este o problemă atunci când el chiar nu ştie să-şi spună numele, nu atunci când refuză să o facă.

Nu poate folosi pluralul sau timpurile vorbirii. Atunci când face ocazional greşeli, nu înseamnă că are o tulburare. Însă, dacă asta se întâmplă constant, poate fi o problemă.

Nu vorbeşte despre experienţele de zi cu zi, nu povesteşte niciodată ceva ce a făcut, nici măcar dacă este întrebat.

Nu desenează niciodată. Este bine ştiut faptul că unii copii au latura artistică mai dezvoltată decât alţii, însă dacă niciodată nu are pornirea măcar de a "mâzgăli" ceva, poate fi o problemă.

Nu se poate îmbrăca sau spăla pe dinţi singur. Aici nu este vorba despre momentele în care se alintă şi nu vrea să o facă, ci de o reală neputinţă.

Pierde capacităţi pe care înainte le dobândise. Dacă dezvoltarea a fost în parametrii normali până acum, dar de ceva vreme începe să se deterioreze acest aspect, poate fi semn de îngrijorare.

copil cu parinti

Acestea ar fi câteva sfaturi pentru a te adapta mai bine psihologiei copilului de 5 ani:
Dacă îţi laşi copilul să se joace cu prietenii acasă, în afară de ocaziile speciale, nu chema foarte mulţi copii. De cele mai multe ori, unul este suficient, tocmai pentru că la această vârstă sunt suficient de energici şi este important să înveţe să socializeze cu o singură persoană, nu doar în grupuri mari.

Limitează timpul dedicat jocului. Până la două ore de vizită este suficient, pentru ca cei mici să se distreze şi să pună în aplicare toate jocurile pe care şi le doresc.
Păstrează regulile în casă. Mai ales acum, când copilul are capacitatea de a înţelege diverse lucruri; explică-i de ce există anumite reguli şi învaţă-l să le respecte.

Implică-te în cât mai multe activităţi împreună cu copilul. Acesta este vârsta la care îl poţi „pierde" în favoarea jocurilor electronice. Ia-l la plimbări în parc sau în locuri în aer liber, unde sunt şi alţi copii, mergeţi cu bibicleta, în excursii, pictaţi sau jucaţi-vă cu plastilină. O să aiba suficient timp pentru tehnologie, mai târziu.

La fel de important este să nu uiţi că fiecare copil este diferit. Relaxează-te, comunică şi fii afectuoasă cu copilul tău! Bucură-te de fiecare etapă a vieţii lui!


sursa

Reduceri la produse pentru bebelusi



Am selectat pentru dv, produsele pentru bebelusi, ce beneficiaza de cele mai substantiale reduceri:

Reduceri la hainute pentru copii

         Situatia din momentul asta imi aduce aminte de un proverb, care suna cam asa: "fereste-ma Doamne, de blestemul rugii implinite". Fara sa fiu credincios in vreun fel si fara ca in sine proverbul mai sus mentionat sa fie neaparat religios, mi se pare ca acest adagiu reflecta perfect situatia multora din ziua de astazi, inclusiv a mea intr-o oarecare masura.

         Acest lucru a fost spus si de altii, sub diverse alte forme si in principiu spune ca oamenii nu stiu ceea ce isi doresc sau altfel spus ceea ce isi doresc, nu ii face neaparat fericiti. In principiu, actualii adulti, mai ieri, copii, isi doresc ceea ce au fost invatati sa isi doreasca, imita comportamente, au "scopuri" induse de mass-media, de educatie sau de lipsa ei. Tiparul clasic: scoala, eventual facultate, casnicie, un nr random de copii intre 1 si 3, rate si altele asemenea. Bineinteles ca multi dintre vanzatori, bodyguarzi sau "agenti", puteau deveni pictori, filosofi, matematicieni, inventatori, sportivi sau orice altceva. Dar facem toate eforturile pentru a demonstra ca piramida nevoilor, a lui Maslow, este inca actuala. Si noi ca natie, nu prea am trecut de nivelul 4, daca totusi am facut-o, suntem privit ca si "inadaptati".

Anyway, revenind la subiectul de dezbateam eu aici, ma plangeam pana acum ceva ani, ca parca astia mici cresc prea incet. Asemenea cvasi-unanimitatii parintilor o sa spuneti si da, mi-o voi asuma. Ca nu vorbeste destul de repede, ca parca nu creste destul de repede, ca parca invata prea greu, ca poate sunt prea rasfatati sau prea putin...fobiile tuturor parintilor.

De vreo 2 ani insa, am ajuns sa ne plangem ca cresc prea repede :)))

La 10 ani, fii-mea parte 37, nu ca ar fi un lucru rau, ba din contra. Problema este ca la 9 ani, purta 34. Si nu este chiar funny, sa cumperi incaltaminte, set complet nr. 34 (cizme, adidasi, adidasi de sala, papuci, pantofi) ca sa iti dai seama ca luna viitoare o strang si peste 2 luni, nu ii mai vin. Si sa treci la 35 si peste inca 3 luni la 36 si peste inca 4 luni la 37.

In consecinta, asa cum unii sunt vanatori de recompense, altii de comori, de umbe si altii de stafii, noi am ajuns vanatori de reduceri si promotii. Nu este la fel de incitant probabil insa banuiesc ca si asta trebuie sa fie un fel de hobby.

Daca mai sunt si alti parinti in situatia noastra, pentru care niste reduceri de pret, de 30% - 40%, sa conteze, va prezentam o selectie de articole aflate la reducere, in campania desfasurata de noriel.ro

Am facut un top al reducerilor, din categoriile:

In principiu, la un calcul sumar la cumparaturi de aproximativ 1400 de lei, am facut o economie de vreo 450 de lei, nimim. Tinand cont ca banii astia ne vor prelungi vacanta, noi suntem multumiti. Ne-a venit coletul, totul a fost ok ca si livrare, materialele par foarte calitative si preturile sunt foarte mici comparativ cu celelalte oferte de pe piata.

Recomandari:



Copiii epocii high-tech

In cele mai multe case din Romania, de dimineata si pana noaptea, televizorul este pus in functiune si lasat astfel aproape non-stop, si numai ca fundal sonor. Singura conditie este ca cineva, oricine, sa fie acasa. A devenit aproape un gest reflex sa deschizi televizorul de indata ce ai deschis ochii si sa-l inchizi imediat inainte de culcare.
Din pacate, televizorul ne inghite timp pretios si, daca vreti sa va convingeti, nu-l mai porniti decat exact atunci cand incepe un program anume pe care vreti sa-l urmariti, apoi inchideti-l imediat ce s-a terminat respectivul program. Sau, si mai bine, nu-l mai puneți in functiune deloc cateva zile. Veti constata ca ati reusit sa faceti multe alte lucruri pe care nu le-ati facut de mult si ca nu ati pierdut absolut nimic.
Copiii adopta modelul de viata al parintilor si, daca noi facem treaba in casa tinandu-ne de urat cu televizorul, ei de ce nu si-ar face temele tot cu televizorul? In pofida faptului ca anumite programe de televiziune pot fi instructive, efectele vizionarii de lunga durata sunt dintre cele mai diverse, daunatoare si contraproductive. Young Boy Watching Television
Am spus-o de nenumarate ori, o repet din nou – televizorul este cea mai ieftina bona pentru copilul nostru, dar si cea mai proasta. In cele mai multe camere ale copiilor, multi parinti instaleaza un televizor inca de cand aduc bebelusul de la maternitate…  Copii (chiar si cei de varsta prescolara!) sunt adesea lasati la televizor cu orele, sunt lasati sa urmareasca in nestire desene animate sau alte programe mai mult mai mai putin selectionate de parinti.
Pe langa faptul ca toti acesti copii nu fac miscare, ci stau intepeniti la televizor in loc sa se joace asa cum ar fi mai potrivit pentru organismul lor in crestere  (joaca inseamna si exercitiu fizic!), copiii pierd timp pretios pentru dezvoltarea vobirii, gandirii, imaginatiei, abilitatilor fizice si sociale. Televizorul nu ii ajută defel sa isi faca prieteni, sa discute, sa aiba initiativa, sa citeasca, sa coloreze, sa modeleze, sa joace tot felul de jocuri de constructie, de miscare, de rol, sa interpreteze situatii reale prin joaca lor si sa le inteleaga. Dimpotriva, televizorul saboteaza toate aceste activitati. Copiii care petrec in  mod excesiv timp in fata televizorului se obisnuiesc  cu un mod de viata sedentar pe care il vor avea si in viata de adult si, pe cale de consecinta, sunt predispusi  la obezitate, la o devoltare intelectuala slaba si o viata sociala saraca.
Pentru copii scolari si adolescenti, televizorul este o tentatie care ii distrage de la efectuarea temelor, de la lectura si studiu, de la exercitiu fizic si dezvoltarea unor interese extrascolare (hobbiuri, sport). De asemenea, impreuna cu telefonul mobil, internetul si jocurile pe calculator, vizionarea excesiva a programelor de televiziune ii impiedica pe tineri sa duca o viata sociala adecvata si reala (spre deosebire de surogatul reprezentat de retelele de socializare).
De asemenea, multi copii scolari mici si adolescenti urmaresc pana noaptea tarziu programe nepotrivite pentru varsta lor la televizor, se joaca pe calculator sau navigheaza nesupravegheati de parinti pe internet. Consecinta imediata este oboseala fizica, incapacitatea de a se concentra la ore, de a invata. Prin urmare, televizorul si calculatorul pot fi piedici serioase in calea realizarilor academice.
Cu totii stim ce devastatoare este obezitatea pentru adolescenti – acestia sunt in mod natural excesiv de preocupati de look-ul personal care are o importanta covarsitoare pentru integrarea lor sociala, pentru perceptia de sine, pentru stima de sine, indiferent de sex. In plus, studiile efectuate de cercetatori britanici au aratat ca obezitatea are ca efect slaba performanta scolara!
De asemenea, copiii care folosesc calculatorul pentru efectuarea sarcinilor scolare au performante scolare mai slabe decat cei care apeleaza la surse clasice de informare – carti, reviste, studii, deoarece utilizeaza informatii care nu sunt intotdeauna validate stiintific si, cel mai adesea, sunt distrasi de la tema de studiu de alte site-uri, de verificarea cutiei postale electronice, a contului personal de pe retelele de socializare si a mesajelor. 
 In plus, cercetatorii in domeniul psihologiei vorbesc si de alte efecte, mult mai subtile si pe termen mult mai lung care ii ating pe toti cei care urmaresc in mod excesiv programele tv, si  anume de o nemultumire de sine si nefericire personala care rezulta din masurarea, din compararea vietii personale cu “standardele” promovate de programele tv referitoare la succesul personal. Pur si simplu, astfel de persoane nu mai privesc viata in mod real, nu mai au asteptari realiste de la sine, ci se considera niste indivizi ratati deoarece nu au parte de viata glamuroasa si indestulata promovata pe “sticla”.  Copii care urmaresc in mod excesiv si nediscriminatoriu programele tv ajung sa isi fixeze obiective nerealiste, neadecvate in plan personal. Asemenea obiective, cel mai adesea, nici nu includ scoala…
Jocurile pe calculator au devenit mai populare in aceasta epoca decat orice alt joc pe care copiii din toate timpurile l-au cunoscut vreodata. Este adevarat, unele jocuri pe calculator stimuleaza coordonarea miscarilor, coordonarea mana-ochi, solicita gandirea si imaginatia, dar daca ar fi sa comparam beneficiile si efectele nedorite ale jocurilor pe calculator, balanta inclina in favoarea celor din urma. Copiii care petrec ore in sir jucandu-se la calculator obtin gratificatie instantanee si nu mai au rabdare sa depuna efort in mod sustinut pentru a obtine ceva. Prin urmare, nu sunt motivati sa invete, nu au rabdare sa isi faca temele, renunta usor atunci cand ceva nu le iese de prima incercare si, in cele din urma, nu reusesc sa faca mai nimic. Nu au perseverenta si sunt greu de motivat. Pot deveni experti in anumite jocuri pe calculator, sa ajunga la cel mai inalt nivel de joc, dar ce folos le aduce acest lucru daca “excelenta” se obtine in detrimentul educatiei lor? Cum vor reusi  sa faca ceva in viata, cum vor reusi sa obtina o diploma, sa isi faca un rost?
Am mentionat deja faptul ca cei care se joaca excesiv la calculator au rezultate scolare mai slabe pentru ca pierd timp pretios de studiu, se autoizoleaza si nu mai pot avea o viata sociala adecvata, sunt obositi pana la epuizare pentru ca stau treji si se joaca pana tarziu in noapte in loc sa doarma. Ceea ce nu am mentionat inca este ca jocurile pe calculator pot deveni o adevarata adictie pentru anumiti copii si ca deja au aparut in lume clinici de “dezintoxicare” pentru micii maniaci. Nu este o gluma, jocurile pe calculator pot da dependenta, sepot transforma, incetul cu incetul, intr-un adevarat drog pentru copiii nostri si, stim foarte bine, drogurile, oricare ar fi ele, distrug tot – personalitate, educatie, viata. De la jocurile pe calculator la jocurile de noroc (pe internet sau « la pacanele ») nu este decat un pas… Un gambler nu isi distruge numai viata personala, ci pe toti cei din jurul lui, tarandu-i si afundandu-i pe toti ai lui in datorii financiare din care se intampla uneori sa nu mai poata iesi niciodata.
Prin urmare, atentie parinti la cat, cum si cand ne lasam copiii la televizor si la calculator. Sunt cateva reguli simple pe care trebuie sa le aplicam in mod ferm si consecvent:
– Pana la 2-3 ani, cel mai bine este fara televizor si calculator!
– Pana la 5-6 ani, 30 de minute la televizor si 10 la computer sunt mai mult decat suficiente intr-o zi;
– Intre 7-10 ani, nu mai mult de doua ore zilnic la televizor si calculator, in total, nu separat, si numai dupa ce si-au indeplinit sarcinile scolare. Bine ar fi sa fie si cu pauze.
– Dupa 10 ani, in weekend, copiii pot petrece pana la 3 ore zilnic la calculator si televizor (in total, nu separat), de asemenea, cu conditia indeplinirii sarcinilor scolare.
Lucrul cel mai important este sa nu ii incurajam de la varste fragede sa petreaca mult timp in fata unui ecran, ci sa le oferim alternative mult mai utile de joaca, relaxare si invatare.

Bun sau rau pentru copiii nostri?

Notiuni extrem de intepretabile, ceea ce pentru un ateu este bun, pentru un bigot este rau, ceea ce pentru o persoana cu o constitutie silfida este bine, pentru o persoana corpolenta este daunator, ceea ce pentru un copil este rau, pentru un adult este bun si tot asa.
Si totusi exista notiuni absolute despre bine si rau? Fara sa intru ind detalii folosofice, eu personal cred ca da.
Cred ca exista notiuni clare, bine definite de bun / rau, sanatos / nesanatos etc.
Si aici, vroiam sa ajung, ce este sanatos? Daca citesti indeajuns de mult, ajungi sa crezi ca singurele lucruri sanatoase, sunt apa si aerul. Si nu intotdeauna. Si nu in cantitati mari. Si nu pentru toata lumea.
Atunci cand ai copil, cred ca asta este datoria ta: sa deosebesti, sa faci toate eforturile incercand sa deosebesti binele de rau, de neutru, ceea ce e sanatos, de ceea ce este daunator, ceea ce este onorabil, de ceea ce este necinstit s.a.m.d.
Pentru ca in primul rand tu trebuie sa fii un exemplu pentru copilul tau, el te va imita, nu va face ceea ce ii spui ci o sa faca ceea ce o sa vada in jurul sau.
Si atunci ajungi sa iti pui intrebair existentiale: trebuie sa il las sa faca ce vrea?
Cand?
Cat?
De cate ori?
Ce sa ii dau sa manance?
Ce sport sa faca? Este prea mult sau prea putin?
Este bine sa invete?
Ce anturaj sa aiba?
Cati bani sa ii dau?
Cum sa se apere de cei din jurul sau care vor sa il raneasca?
si...de ce nu: ce jucarii sa ii cumpar?
Sunt mai bune jucariile de genul papusi, masinute sau lego? De ce? Incercand sa razbati prin increngatura de marketing, reclame stupide, "sfaturi" cretine de la parinti, prieteni ori cunoscuti, ce jucarii ar trebui sa ii cumpar copilului meu si de cati bani si cand si sa il las toata ziua cu ele sau doar perioade scurte?
Si intotdeauna acel "DE CE?" care revine obsesiv. OK, X spune ca este bine asa dar cum argumenteaza? Sunt eu de acord cu argumentele sale, sunt ele valide?
Poate ca voua, stimati cititori ai umilului meu blog, vi se pare un aspect neimportant, in viata unui copil insa, alaturi de dragoste, securitate si morala, scoala, sport si educatie, mancare sau hainute, cred ca jucariile ocupa un loc extrem de important. Pentru el, pentru copil, poate de multe ori un loc mult mai important decat cele enumerate de mine anterior ca necesitati.
Ce fel de jucarii de bebe ar trebui sa ii cumpar si de la ce varsta si pana cand? De la ce varsta ii pot cumpara jucarii de plus si daca am de ales intre acestea si puzzle-uri, atunci ce sa ii cumpar?
Sa il las sa se uite la televizor, sa il las pe calculator, tableta, telefon sau sa il scot afara sa se joace cu jucarii de exterior, de genul biciclete de copii, biciclete fara pedale, triciclete copii, trotinete copii, role, masinute cu sau fara pedale.
Si este bine sa ii cumpar masinute electrice pentru exterior?
Poate il rasfat prea mult sau poate nu de ajuns.
Leaganul este cu siguranta o jucarie potrivita, alaturi de balansoar sau tobogan dar si masutele de copii sunt bune? Il invata sa stea jos, sa devina sedentar. Dar casutele de copii sunt bune?

In functie de ce citesti, in functie de calificarea, experienta si educatia unei persoane, poti ajunge la concluzia ca unele sunt recomandate si altele nocive. Singura problema este ca nu toti se pun de acord cu privire la care fac parte din care categorie.

Conform opiniei generale si aici cam toti sunt de acord, televizorul este un lucru rau. Si tind sa le dau dreptate. Am eliminta problema, in casa mea nu exista televizor. Dar si calculatorul este un lucru nociv? Pentru ca aici parerile sunt impartite. Diametral opuse, as spune.

Jocurile creative sunt bune sau sunt doar bani aruncati, cat ii dezvolta in sine creativitatea copilului si cat ii dezvolta doar nevoia de a achizitiona noi jucarii sau dimpotriva, ii ingradesc creativitatea?

Dar jucariile de constructie cum sunt? Sau jucariile de imitatie spre exemplu: esti sigur ca vrei ca copilul tau sa ajunga mare mester mare, mecanic de clasa ori zidar sau pilot de curse de motocicleta ori doctor, bucatar, pompier sau chimist? Sau mai bine sa il lasi pe el sa isi aleaga?

Atat de multe intrebari si atat de multe teorii, atat de multe posibilitati de a face lucruri bune, de sa il indrepta pe cai corecte si totusi numeroase posibilitati de a il indrepta pe o cale gresita.

Mai ales ca rezultatele nu se va imediat, unele se manifesta peste ani si ani, altele nu stii ce urmari au.

Daca lui ii place desenul si pictura spre exemplu, esti sigur ca se va putea intretine in tara, pictand?
Dar in acelasi timp daca la asta are talent, de ce te-ai opune tu, talentului sau?

Daca ii place sa se joace cu jocuri de plastilina-olarit este cumva doar un hobby, o placere de moment, de copil sau este ceva mai mult?

Baiatul lui mama.

Cu numai cateva minute inainte sa scriu acest articol, am vazut un film marca Adam Sandler – “Baiatul cu apa” (titlul original -“Water Boy”). Poate l-ati vazut si voi… La fel de bine ar fi putut sa se cheme “Mama’s Boy” – este o metafora comica despre mame posesive si baieti crescuti intre fustele lor.

O mama (interpretata magistral de Kathy Bates) isi creste singura unicul fiu (evident, interpretat de Adam Sandler), un baiat cam incet la minte, cu un defect de vorbire, dar un caracter minunat. Baiatul este “educat” acasa si traieste izolat de lume, singur impreuna cu mama si magarul lor la marginea comunitatii. Desi a ajuns barbat in toata firea, tot ce stie sa faca (adica tot ce ii este ingaduit de mama sa faca) este sa le aduca apa fotbalistilor unei echipe de fotbal locale cand acestia sunt pe teren – este un fel de sacagiu modern. Baiatul se teme de mama lui care, asemenea unui dragon ce si-a inchis printesa intr-un turn, l-a izolat pe fiul ei de lume si-l pazeste cu strasnicie de frica sa nu-l piarda asa cum l-a pierdut pe tatal baiatului, care a parasit-o inca de cand era gravida.

Tata si lumea care i l-a “rapit” sunt demonizate. Școala, “fuzbolul”, fetele, pana si Benjamin Franklin (sic!) sunt “diavolul”. Lumea toata care ameninta sa i-l ia pe tanarul Robert este “diavolul”! Furia, amenintarea, grija excesiva, portiile generoase de mancare, dar mai ales santajul emotional sunt armele imbatabile ale acestei zgripturoaice care inca isi mai poarta fiul de douazeci de ani imbracat in hainute colorate asemenea unui baietel si-i dicteaza tot ce are voie sa faca, sa vorbeasca si chiar sa gandeasca.

În chip minunat, un barbat (antrenorul echipei de fotbal) il conduce cu umor, dragoste si istetime pe tanar catre barbatie (“manhood”), asemenea unui tata, redandu-l lumii. Cum? Dandu-i o ocupatie proprie (este ales drept fundasul de baza al echipei de fotbal locale) si ajutandu-l sa-si dea bacul (ca sa poata sa joace fotbal pentru echipa sa). Viki, fata care ii face ochi dulci lui Robert, are si ea o contributie importanta la initierea tanarului si desprinderea lui de mama, devenindu-i prietena si sotie.

Cu un placaj imbatabil ca fundas, tanarul ajunge eroul comunitatii sale, salvand echipa de la retrogradare si conducand-o catre castigarea ligii. El devine un model in comunitatea lui pentru toti cei fara sansa. Momentul cel mai “tensionat” al acestei comedii este atunci cand mama, afland ca fiul ei joaca fotbal in ascuns, cade la pat “bolnava”. Ca sa o ingrijeasca, tanarul este gata sa renunte la echipa, la fotbal, la prietena lui, la intreaga viata din care tocmai incepuse sa guste (si sa-i placa). Este gata sa revina la situatia de “baiatul lui mama” fara viitor, fara familie, fara prieteni. În mod miraculos, mama, impresionata de devotiunea lui si trezita la realitate din visul ei egoist, devine cel mai mare suporter al lui ducandu-l ea insasi la meciul de finala (cu tot cu prietena lui!). Ca in orice film American, avem un happy end – mama accepta ca baiatul ei a devenit barbat, fiul se insoara, isi face prieteni, ocupa o pozitie sociala proprie in sanul comunitatii sale.

În viata insa, asemenea finaluri fericite sunt mai rare decat diamantele roz. Metafora cinematografica a lui Adam Sandler arata ce dezastru inseamna pentru un baiat o mama posesiva si ca singura cale prin care un baiat devine barbat este sprijinul unui alt barbat in rol de tata.

Soarta mamicii din film nu este straina multor alte mame, doar finalul este diferit fata de cel din film… Fie ca au divortat, fie ca partenerii lor au disparut din viata lor si a fiilor lor ca magarii in ceata, fie ca sunt inca maritate, dar tatii au abdicat de la rolul lor sau au fost sabotati si subminati in “job-ul” lor chiar de mamele fiilor lor, astfel de femei isi transforma proprii baieti in parteneri de viata. Acestia raman legati de ele printr-un cordon ombilical invizibil, dar mai puternic decat orice lant, intr-o relatie fuzionala nefireasca si toxica pentru amandoi. Acelasi parteneriat nefiresc mama-fiu se realizeaza si in prezenta unui tata hiperautoritar, mult prea aspru si critic fata de fiul lui.

Un asemenea baiat nu-si poate asuma cu usurinta si plenar masculinitatea, atasamentul nesanatos si sentimentul de vinovatie fata de mama-victima-eroina salvatoare “favorizand o conditie fizica si psihica precara, nonasertivitate sau conduita de control excesiv, dar poate conduce compensator si la comportamente protestatare fara finalitate, retractie sociala, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependente” (Elena Anghel, “Psihologia cuplului si sexualitatii”, 2009, pag.16).

Cu alte cuvinte, un asemenea baiat devine fie capricios, slab din fire (moale), las, nelinistit, nesigur pe el, cu o slaba stima de sine, nedornici sa se afirme. Au un comportament evitant sau devin rebeli fara cauza.

Prototipul mamei intruchipate de Kathy Bates este cel al femeii ne-echlibrate emotional, pentru care copilul are menirea de a umple vidul ei emotional, de a da sens vietii ei in loc de a-l conduce pe el catre afirmare, initiativa, actiune creatoare si gasirea propriului drum in viata, intemeierea propriei familii.

Astfel de mame isi uita propria feminitate si isi traiesc maternitatea deformat, ca prilej de revansa pentru frustrarile legate de invalidarea lor ca femei de catre barbatii care le-au rejectat sau parasit, ca un mod de a dobandi recunoastere sociala, de a da sens propriei vieti, de a umple un deficit emotional.

Un astfel de baiat este “insurat” mental cu mama lui, impovarat cu o “casnicie” psihica. Pentru el, a trai alaturi de o femeie reprezinta un fel de inchisoare, ca aceea din care nu reuseste sa scape. Se casatoreste rar si cu greu, tinde sa aiba relatii efemere si lipsite de implicare.

Înca de la nastere, copiii traiesc experiente diferite cu mama si tata. Tatii au tendinta de a stimula copilul, de a-l provoca, de a-l incita sa fie curajos, de a-i descoperi anumite aptitudini si potentialuri, de a incuraja autonomizarea sa. Mamele au tendinta de a alina, de a mangaia, de a proteja copilul.

Atentie mame! Atentie tati! Copiii au nevoie de amandoi parintii, de ceea ce stie sa faca si unul, si celalalt, si nimeni nu poate prelua, nici chiar cu toata bunavointa, rolul celuilalt.

Modelul de educatie al copiilor din Japonia

Știați că în școlile japoneze nu există femeie de serviciu? Că dacă un copil de 4 ani merge singur pe stradă sau cu metroul nimeni nu sesizează Protecția copilului? Și că prețul unei case este dat de reputația școlii din zona respectivă? Japonia are o cu totul altă mentalitate și un sistem de educație care multora li s-ar putea părea spartan.



De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă. Iar de la 4 ani circulă singuri cu metroul. În Ţara Soarelui Răsare, micuţii sunt învăţaţi să fie modeşti şi politicoşi aşa că niciodată nu veţi vedea un copil care face nazuri.

Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc copiii după principii si valori vechi de sute de ani. Aceştia sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur. O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel de lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate. De unde a pornit însă totul?

„Japonezii au crezut întotdeauna că trăiesc ca într-un sat. Fiind o insulă şi neavând unde să se ducă, ăsta a fost principiul lor, că nu au unde să se ducă mai departe de această insulă, şi că trebuie să trăiască unii cu ceilalţi. Şi atunci este foarte important să nu se deranjeze unii pe ceilalţi. Iar în momentul în care tu arunci ceva pe jos sau vorbeşti un pic mai tare sau jigneşti pe cineva, în momentul respectiv l-ai supărat pe celălalt, toată comunitatea va şti şi el nu se va mai simţi bine în această comunitate”, explică Alexandra Jidiuc, specialist în cultura niponă.

Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. De exemplu, ele îşi poartă bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate activităţile.

Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.

În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie DOAR în aeroporturi, acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.

„Noi facem curăţenie la şcoală! După prânz, cu cârpa, ştergem tot de pe podea şi facem curăţenie şi la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză, aflată în România.

„În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc.

„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur! Dar părinţii români ajută copilul imediat, îi şi îmbracă”, a constatat Chinatshu Kawamoto.

Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu.

În schimb, „părinţii români iau ghiozdanul copilului şi îl cară ei, la noi copiii au responsabilitatea ghiozdanului lor”, spune Chinatshu Kawatomo.

Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, niciun părinte nu îşi duce copilul la şcoală cu maşina.

„Nu sună nimeni la Protecţia copilului şi surpriza este că aceşti copii nu au nici telefoane mobile la ei. Folosesc telefoanele publice şi este considerat un proces de responzabilizare a copilului de mic, pentru că mama japoneză spune că Dacă eu nu îmi învăţ copilul ca la 6 ani să meargă cu metroul, când va învăţa acest lucru?", explică Alexandra Jidiuc.

În cultura niponă EDUCAŢIA este pe primul plan. Preţul unei case, de exemplu, este dat de reputaţia şcolii din zona respectivă. Şi dacă până la 3 ani părinţii răspund pentru faptele copilului, când intră la şcoală autoritatea este încredinţată EXCLUSIV profesorului.

Deşi elevii au un program de şcoală normal, după orele de curs fiecare elev participă la cluburi și merge la bibiotecă.

„Studiază foarte mult în afara casei, pentru că sunt spaţii special dedicate studiului. O să îi vedeţi că sunt mereu cu cartea după ei, toţi copiii japonezi au o carte mai ales în metrou şi permanent citesc”, povestește Alexandra Jidiuc, specialistă în cultura japoneză.

În Japonia nu veţi vedea niciodată copii înfofoliţi. La 10 grade puştii poartă tricouri cu mânecă scurtă. De asemenea, în Ţara Soarelui Răsare nu există teama de.... curent.

„Copiii japonezi, chiar dacă afară e frig, se îmbracă în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi şi se joacă afară, de aceea sunt foarte rezistenţi”, spune Chinatshu Kawatomo.

„În metroul japonez există aer condiţionat, era extrem de rece după părerea mea, iar eu şi soţul meu eram destul de infofoliţi şi am văzut un copil care avea maxim o lună, era nou-născut şi era fără ciorapi în picioare, într-un body şi atât. Nu era învelit cu păturica şi nu părea să fie nesănătos”, a povestit Alexandra Jidiuc.

„Când eram copil, în şcoala generală, ne obligau să alergăm cu picioarele goale afară. Şi alergam, profesorii puneau muzică...vouă românilor nu vă place curentul, dar pentru mine nu e nimic”, arată profesoara de limba japoneză Chinatshu Kawatomo.

Mamele japoneze ţin foarte mult ca cei mici să aibă o alimentaţie sănătoasă. Pe lângă orez şi peşte, din alimentaţia niciunui copil nu lipsesc fructele şi legumele.

Sunt cunoscute la nivel internaţional BENTO-urile - acele cuţiute ale lor de mâncare în care mamele japoneze decorează orezul cu tot felul de feţe draguţe, tocmai pentru a îi determina pe copii să mănânce şi legume.

Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă. Explicaţia...

„În cultura japoneză se spune că există un spirit în orice. Şi în momentul în care nu mănânci tot sau nu te comporţi frumos la masă, arunci mâncarea sau scaunul de la masă, se spune că superi spiritul respectiv: al scaunului, al mâncării, al mediului înconjurător şi atunci, dacă tu superi spiritul şi el se va supăra pe tine şi se va întâmpla ceva negativ pentru tine”, precizează Alexandra Jidiuc.

În Ţara Soarelui Rasare, nu veţi întâlni nicodată un copil care să facă o criză de isterie în magazin, pentru că nu i se cumpară jucării... Nu veţi întâlni tineri care să fie zgomotoşi pe stradă, să ţipe sau să jignească pe cineva.

De asemenea, ei consideră că este nepoliticos să te uiţi la străini, aşa că toţi se concentrează pe ce au de făcut şi nu se uită la persoanele din jur. Este motivul pentru care majoritatea copiilor sunt timizi şi ruşinoşi.

„Când lucram la o gradiniţă japoneză, colega mea româncă îi întreba mereu pe români: ce părere ai? În Japonia mai puţin spunem ce opinie avem. Doar ascultăm profesorul...”, spune Chinatshu Kawatomo.

În societatea niponă există un cult al mamei, dar şi al profesorului, tocmai pentru că ei pregătesc copiii pentru viaţă şi societate. Mentalitatea japoneză este că fără EDUCAŢIE şi fără o SOCIETATE EDUCATĂ, nu există nici viitor!

sursa

Test windows 10


UPDATE: Acest articol e vechi, de la primele versiuni de Preview, pentru informatii mai noi urmariti eticheta Windows 10.

Am vorbit in ultimele zile foarte mult despre tot ceea ce au lansat americanii de la Microsoft si anume noul lor sistem de operare, Windows 10 S-a vorbit mult despre el inca de la lansarea fratelui sau mai mic, Windows 8. Da, stiu ca multi dintre voi considera ca 8.1 este ultima versiune aparuta oficial, dar tin sa va contrazic: asa cum au spus si cei de la Microsoft, 8.1 este unupdate al lui 8.Nu am de gand sa critic compania americana pentru modul in care si-au construit noul sistem de operare, dar punctul meu de vedere se va vedea pe parcursul articolului, care va fi, pe cat posibil, obiectiv.

Pentru prima data, am o lista de bug-uri/probleme/nereguli si nedumeriri, cum vreti sa le ziceti voi, pe care le-am intampinat in orele pe care le-am petrecut alaturi de Windows 10 Technic Preview. Tind totusi sa cred ca aceste sugestii, probleme vor fi luate in considerare si rezolvate cat de curand.
1. Compatibilitatea driverelor

Cred ca va dura destul de mult timp pana cand marile companii isi vor actualiza driverele si pentru noul sistem de operare. Un cititor al nostru, ne spunea intr-uncomentariu ca are ceva probleme cu driverul de la placa de retea a PC-ului. Aici am intampinat si eu probleme. Windows nu mi-a instalat automat driverul pentru placa audio, sau nu l-a instalat intr-un mod corect, nu-mi dau seama. Spun asta pentru ca volumul mi se injumatateste brusc, la mijlocul unui video/al unei melodii, fara ca eu sa actionez cumva.

Totusi, mi-a placut ca s-a lucrat mult pe partea de autodetectare a driverelor. Mi s-a instalat in mod automat placa video, cu tot cu programele aditionale ale celor de la nVidia.
2. Windows 10=Windows 8?!?

Asta chiar o sa va amuze. Stiati ca facebook memoreaza adresa de IP, locatia, browserul, adresa MAC si multe alte date in momentul in care va logati pe reteaua de socializare, nu-i asa? Ei bine, ei memoreaza si OS-ul pe care-l folositi. Am fost curios sa vad ce zic despre Windows-ul meu, predictia mea fiind ca o sa apara (Other OS), asa cum apare de obicei cand nu-ti recunoaste sistemul de operare. Dar… surpriza: sistemul este vazut ca fiind Windows 8, deci, tind sa fiu sigur ca Windows 10 e facut pe platforma versiunii precedente. Banuiam asta inca de la inceput, cand am vazut doar cateva schimbari minore in modul in care este organizat .
3. Designul seamana mult prea mult cu 8.1

Personal, sunt de parere ca atunci cand iti lansezi un nou sistem de operare, trebuie ca acesta sa aiba o parte de noutate, iar acea parte sa fie designul (daca stam bine si ne amintim, asa a fost si Windows 7 si Windows 8). Mai jos aveti cateva capturi de ecran.







4. Start-up si functionare lenta

Daca prima data cand mi-am instalat Windows 8 am fost placut surprins de timpul de incarcare micsorat masiv fata de Windows 7, acum nu pot spune acelasi lucru. Desi procesul de instalare a fost unul rapid (in 20 de minute totul a fost gata), la pornirea OS-ului (cu dual boot, paralel am ramas la Windows 8.1), acesta se incarca foarte greoi. In plus, sistemul de operare are lag in aplicatii care nu ar trebui sa puna probleme (in browsering a inghetat de cateva ori). In CS:GO a mers destul de ok, dar si aici am primit un bluescreen, al carui motiv inca nu l-am descoperit.

Per concluzie: cam astea au fost primele mele impresii pe care mi le-am facut la doua zile de la utilizarea lui Windows 10. Totusi, trebuie luat in considerare si faptul ca nu este versiunea finala si ca acum este prima varianta care se scoate pe piata. Deci, draga Microsoft, asteptam imbunatatiri substantiale de la tine! Voi l-ati instalat? Ati intampinat probleme sau va place?

Daca nu ai reusit sa descarci Windows 10 Technic Preview, o poti face utilizandlink-ul. Fiti pe faza! Urmeaza o comparatie intre elementele de noutate pe care le aduce noul OS in comparatie cu Windows 8.

sursa

De ce sunt copiii din Japonia atât de independenţi?

Milioane de copii japonezi circulă zilnic cu metroul, neînsoțiți. Află de ce sunt copiii din Japonia atât de independenți.

De fapt, situația de mai sus are mai mult de-a face cu siguranța socială decât cu siguranța de sine a copiilor japonezi. În Japonia, totul este atât de bine pus la punct și comunitățile atât de corecte și de unite, încât pur și simplu nu există niciun pericol pentru un copil să meargă singur dintr-un capăt în altul al unei metropole uriașe și foarte aglomerate.

Independenți de mici

Părinții japonezi își învață copiii încă de când sunt mici gustul libertății și avantajele de-a se descurca singuri de la o vârstă cât mai fragedă. În sprijinul lor vin și sistemul social, dar și inițiativele private sau campaniile publice pentru încurajarea câștigării independenței din primii ani de viață. De pildă, o emisiune TV de succes din Japonia, Hajimete nu Otsukai (în traducere liberă: Prima mea misiune), care rulează deja de 25 de ani pe micul ecran, arată copilași de doi-trei ani care sunt rugați și încurajați să ducă la bun sfârșit o sarcină ușoară, cu scopul de a-și ajuta familia. Îi putem vedea pe acești pici cum încearcă să ajungă până la magazinul de panificație sau până la băcănie, iar drumul lor este filmat cu ajutorul camerei ascunse. Astfel, cei mici devin un exemplu pentru alte familii și pentru copiii lor. Mesajul este clar: „Da, se poate. Și dacă nu se poate, vom încerca până vom reuși. Cu răbdare și perseverență”.

Responsabilitate, înainte de toate

Kaito, un puști de 12 ani, merge cu metroul de la vârsta de 9 ani, de când părinții lui s-au despărțit și acum au custodie comună. El face naveta zilnic între locuințele celor doi părinți. „La început, am fost puțin îngrijorat, nu știam dacă o să fiu în stare să merg singur cu metroul. Dar foarte puțin, apoi mi-a trecut”, susține el, într-un articol de pe citylab.com. Acum, i se pare floare la ureche. Și părinții lui au fost temători într-o primă fază, însă l-au lăsat, pentru că au considerat că este suficient de matur și aveau ca exemplu alți copii de vârsta lui Kaito, care se descurcau de minune să meargă prin oraș cu mijloacele de transport în comun.

„Mi-am spus că metroul este un mod sigur de deplasare, vine la timp, iar el este un copil inteligent”, a declarat mama vitregă a lui Kaito. „Și eu circulam cu metroul când eram de vârsta lui. Nu aveam telefoane mobile, dar tot mă descurcam să ajung cu bine și la timp la destinație. Acum, dacă se rătăcește, ne poate suna să-l ghidăm.”

O societate perfectă

Copiii niponi nu sunt învățați să fie supereroi sau să aibă o încredere exacerbată și nejustificată în ei înșiși, așa cum s-ar crede, ci altul e răspunsul: individul are deplină încredere în societatea în care trăiește. „Copiii japonezi învață din fragedă pruncie că, atunci când un membru al comunității are nevoie de ajutor sau se află în impas, toți ceilalți trebuie să-i sară în ajutor”, spune Dwayne Dixon, antropolog care și-a scris dizertația pentru teza de doctorat studiind tineretul japonez.

Acest comportament este încurajat și în școli, unde copiii fac cu rândul curățenie și servesc masa celorlalți, în loc să lase personalul auxiliar să facă asta. „Astfel, fiecare se poate pune în pielea celuilalt, munca este împărțită în mod egal și fiecare învață cum se curăță o toaletă, de exemplu”, spune Dixon.

Atunci când fiecare își asumă responsabilitatea și are grijă de spațiile care sunt folosite la comun, copiii ajung să simtă mândria de a se ocupa de un loc care le aparține și își dau seama, în același timp, de consecințele faptului de a face mizerie atunci când chiar ei sunt cei care trebuie să curețe la un moment dat. Această abordare etică se extinde și asupra spațiului public – este unul dintre motivele pentru care străzile Japoniei sunt atât de curate. Nu e de mirare că un copil care merge pe stradă știe că se poate baza la nevoie pe sprijinul celor de lângă el.

O țară foarte sigură

Japonia are o rată a criminalității extrem de scăzută – un motiv principal pentru care părinții au curajul de a-și trimite copiii neînsoțiți la școală. Însă ceea ce contează în plus este infrastructura foarte prietenoasă cu pietonul și foarte bine pusă la punct. În orașele japoneze, spațiile publice sunt astfel concepute încât să vină în întâmpinarea pietonului. Japonezii sunt obișnuiți să ajungă repede dintr-un loc în altul, chiar și pe jos, și să folosească mijloacele de transport în comun în detrimentul autoturismului personal. De altfel, jumătate din toate excursiile urbane sunt realizate cu ajutorul trenului sau al metroului și un sfert – la pas. Iar șoferii cedează întotdeauna prioritatea pietonilor și bicicliștilor.

Însă mama vitregă a lui Kaito spune că nu i-ar permite unui copil de 9 ani să călătorească neînsoțit cu metroul în capitale precum Londra sau New York, ci doar în Tokyo. Asta nu înseamnă că mersul cu metroul e total lipsit de riscuri în acest oraș. Și femeile și fetele din Japonia sunt hărțuite sexual uneori, iar acest lucru a dus la introducerea, începând cu anul 2000, a unor mijloace de transport în comun pe anumite linii selectate, destinate exclusiv femeilor. Totuși, mulți copii de la orașe continuă să meargă cu metroul la școală și duc la bun sfârșit anumite sarcini, fără să fie nevoie să fie supravegheați.

Această libertate de mișcare care le este oferită se reflectă nu doar în felul în care vor fi clădiți ca adulți, mai târziu, ci și în felul în care va continua să arate societatea pe viitor – unită și de încredere.


sursa

Activitatile educative si deranjul aferent

       Citind ceva materiale despre jucariile recomandate copiilor la varsta de 5 respectiv 8 ani, am ajuns la concluzia ca ar trebui sa schimbam cate ceva in materie de achizitii: practic sa nu mai cumparam doar ce jucarii vor copiii ci sa incercam sa ii influentam putin si sa ii ajutam sa descopere faptul ca exista si alte subiecte inafara de super-eroi, pusti, sabii, robotei, masinute si papusi.

       In consecinta, putin cate putin, am imprimat o alta directie: am inceput sa cumparam jucarii creative, educative, “mestesugaresti”.
       Asa am ajuns sa cumparam truse de cusut, diverse seturi de creatie, gen vaze de sticla, set de ceai, litere si cifre de pictat, croseteaza un pestisor sau micul ceasornicar.

       Explicatiile sunt simple si mi s-au parut mie, pe undeva logice: descoperi daca respectivul copil are vreo afinitate, daca nu o specialitate in sine, macar cu un domeniu, daca ii plac lucrurile mai migaloase, daca are vreo inclinatie catre arta sau daca dimpotriva il plictiseste ideea si prefera sa faca ceva putin mai concret, sa construiasca, sa asambeleze, sa insurubeze.
Ceva acolo care ne-ar putea sa stim macar la ce cursuri ii putem duce pentru a isi cultiva respectivul talent.

       Si chiar ne-a ajutat: am descoperit ca nu au nici unul sau daca il au, este mult prea bine ascuns pentru ca noi sa il vedem. Ba mai mult decat atat, directiile abordate incep sa fie tragice: baietelul coase si fetita s-a apucat sa monteze ceasuri, eu cu sotia pictam seturile de ceai.
 
    Hai sa nu fiu rautacios, Alexandru a invatat literele de la 5 ani, ceea ce presupun ca este un lucru bun. Alessia a asamblat ceasuri pana s-a plictisit si apoi s-a apucat sa le dezasambleze. Ceea ce ar fi fost ok in principiu, daca nu s-ar fi apucat sa le faca acelasi lucru si celor de prin casa: asa am ramas fara ceas de bucatarie, sotia fara ceas de mana iar ceasul din camera lor acum arata nordul. In cele din urma, am indemnat-o sa se indrepte catre pictat, ne-am gandit ca poate ii va trece si pana la urma, pictatul este mult mai putin distructiv. Si am avut dreptate in genere sau cel putin asa am crezut noi.   
      Acum vreo 6 luni insa cand s-a apucat sa isi picteze camera, patul si chiar fratele, ne-am gandit ca poate totusi asta cu creatia nu este pentru ea. Nu suntem genul care sa renunte usor, astfel incat am hotarat ca stickerele sunt chiar inofensive. Si au fost al inceput. De abia cand a trebuit sa le decojim de pe laptop, monitor, televizor, ecranul telefonului ne-am dat seama ca poate fetita are un talent distructiv innascut si ca ar trebui sa ii cautam o slujba in constructii probabil: ceva cu modificat structura cladirilor probabil.      
      Urmatoarea incercare s-a numit “micul gradinar”. Am observat imbunatatiri semnificative, din nefericire nu calculasem ca nu se va limita la setul cumparat ci se va apuca sa experimenteze pe gradina din fata casei.
      Am hotarat cam prin aceasta perioada ca lucrurile au scapat de sub control si poate ar fi timpul sa ne intoarcem la papusi, littlest pet shop, trasuri fermecate si Equestria cu ponei.
Alexandru s-a plictisit aparent de cusut si acum se ocupa cu crosetatul.

       Mi-e dor de timpul cand se jucau cu Spider-Man, Captain America, pusti si pistoale.